Categorisit la Uncategorized
După ce o primă ediţie a fost susţinută cu dedicare şi hărnicie de fratele pastor Florin Opriş, cu implicarea plină de trudă a sorei Codruţa Scurt apare o nouă ediţie a Buletinului informativ al bisericii.
Descarcă de AICI.
Categorisit la Uncategorized
Fratele Corneliu Peleaşă a continuat Duminica dimineaţa cu o predică despre Moise!
Oare se potrivesc mănuşile de box lîngă cruce?
Iată predica AICI.
Categorisit la Uncategorized
Aşa cum am spus în postarea precedentă, Dumnezeu a făcut minuni în viaţa fratelui Corneliu Peleaşă.
Duminica dimineaţa dînsul ne-a povestit felul în care Dumnezeu l-a vindecat de cancer.
S-ar putea ca unele lucruri să fie împotriva preconcepţiilor pe care unii dintre noi le avem.
Cred că merită să ascultăm cu inima deschisă şi cu multă atenţie, cu cercetarea scripturilor în vederea căutării adevărului.
Iată mărturia AICI.
Categorisit la Uncategorized
Pastorul Corneliu Peleaşă este un om deosebit. La cei 38 de ani ai săi a trecut prin foarte multe suferinţe şi încercări.
Mama sa a decedat în urma unui cancer cumplit pe cînd dînsul avea doar doi ani.
Tatăl, devenit alcoolic, l-a părăsit.
La vîrsta de 17 ani paralizează şi orbeşte pentru şase luni în urma unor evenimente pe care le veţi găsi în mărturia sa relatate chiar de dînsul.
În anul 2000 este diagnosticat cu un cancer foarte agresiv, cu multiple metastaze.
În anul 2005 este din nou diagnosticat cu o tumoare foarte mare pe creier.
Mărturia lui, care poate fi însoţită de probe (documente medicale şi mărturii ale medicilor) este zguduitoare şi atît de autentic rostită.
Vă avertizăm că seria de mesaje care urmează conţine fişiere audio destul de lungi, dar credem că merită audiţia.
Ne rugăm să vă dea Dumnezeu răbdare.
Mărturia de sîmbătă seara AICI.
Categorisit la Uncategorized
Slujbele din perioada 20-24 februarie au fost o adevărată binecuvîntare pentru biserica noastră.
În data de 20 februarie, fratele Doru Popa, din cauza unor probleme de sănătate, nu a putut ajunge la Aleşd. Fratele Florin Negruţ a onorat invitaţia noastră şi a predicat despre invitaţia lui Dumnezeu din Isaia 55.
În următoarea seară, fratele Onisim Mladin a predicat despre sutaşul al cărui rob era bolnav şi despre credinţa acestuia amintind şi citind şi textul referitor la Corneliu.
Următoarea seară, Vineri, fără să vorbim despre acest lucru, fratele Teofil Cotrău a vorbit despre sutaşul Corneliu, amintind de Zacheu şi citind din acel text.
De asemenea, fără să comunicăm despre ce s-a vorbit în celelalte seri, fratele Corneliu Peleaşă a vorbit despre Zacheu.
Am văzut în aceste evenimente o înlănţuire aranjată anume de Duhul Sfînt.
Seara de sîmbătă a fost dedicată predicării Cuvîntului pentru tineri. Fanfara din Peştiş ne-a bucurat prin cîntări duhovniceşti.
Fratele Corneliu Peleaşă şi-a depus mărturia personală a întoarcerii lui la Domnul.
A fost o seară specială şi plină de bucurie şi har.
În următoarele postări, vom pune on line predicile şi mărturiile fratelui Corneliu.
Continuăm să ne rugăm pentru cei care au ascultat Cuvîntul Domnului.
Categorisit la Uncategorized
Biserica Creştină Baptistă Sfânta Treime din localitatea Aleşd este o comunitate de credincioşi care caută să Îl laude pe Dumnezeu prin închinarea publică, dar şi prin viaţa de fiecare zi.
Închinarea noastră publică, a baptiştilor, cuprinde rugăciune, cîntare, cu voce şi instrumente muzicale, dar mai ales studierea Cuvîntului lui Dumnezeu, Sfintele Scripturi, inspirate de Duhul Sfînt.
Viziunea bisericii noastre este să oferim un cadru în care să te simţi bine primit, ca într-o familie, în care poţi să găseşti relaţii care să ducă la zidirea şi creşterea ta spirituală. De asemenea, am dori ca biserica noastră să fie ca un spital în care se refac cei răniţi sufleteşte, să fie ca o masă întinsă cu bucate alese pentru cei înfometaţi şi însetaţi după Dumnezeu.
Ne-am dori să fii parte a serviciilor noastre de închinare, pentru a putea să ne bucurăm împreună de descoperirile pe care Dumnezeu vrea să le facă pentru viaţa noastră.
În perioada 20-24 februarie, în cadrul bisericii noastre se vor desfăşura slujbe speciale de predicarea a Cuvîntului lui Dumnezeu, la care te invităm cu drag.
În data de 20 februarie va predica din Cuvîntul lui Dumnezeu pastorul Florin Negruţiu, pastor al Bisericii din Peştiş.
În 21 februarie pastorul Onisim Mladin, pastor al Bisericii Dragostea din Arad, va predica din Sfintele Scripturi.
În data de 22 februarie pastorul Teofil Cotrău va aduce vestea Bună. Pastorul Teofil Cotrău slujeşte în oraşul Alba-Iulia.
În data de 23 februarie, după amiaza, ne va vizita pastorul Corneliu Peleaşă din Piteşti. Dînsul va predica din Scripturi şi în data de 24 februarie dimineaţa.
În data de 24 februarie, după amiaza, pastorul Gheorghe Dobrin va încheia seria de servicii speciale evanghelistice.
În cadrul acestor servicii, corul, fanfara şi orchestra bisericii vor lăuda pe Dumnezeu prin cîntări duhovniceşti.
Te aşteptăm cu drag,
Pastor Marius Cruceru
Categorisit la Uncategorized
După o perioadă în care Buletinul informativ al bisericii a apărut în tiraj mai restrîns, perioadă în care fr. pastor Florin Opriş s-a ocupat cu deosebită dedicare şi sîrguinţă de acest proiect, din această lună apare o nouă ediţie a buletinului.
Coordonator de proiect este sora Codruţa Scurt.
Aşteptăm articole ale membrilor bisericii, materiale de folos spre zidire sufletească.
Categorisit la Uncategorized
În mod absolut neaşteptat peste 30 de copii şi tineri s-au înscris în corul de blockflote din cadrul bisericii noastre.
Tineri care nu s-au implicat în alte lucrări ale bisericii s-au implicat în corul de fluiere şi în fanfară.
Ne bucurăm că această iniţiativă dă primele roade şi ne rugăm să nu fie doar un foc de paie.




